Reglementări

Complexitatea proiectelor de cercetare ştiinţifică  impune, pe lângă o metodologie specifică (coerentă și clară), o atitudine etică față de obiectul cercetării, de comunitatea științifică, faţă de mediu și, în general, față de oricare altă entitate care ar putea fi afectată negativ (neintenționat sau intenționat) de oricare formă a cercetării.

Eticii îi revine în acest sens un rol important deoarece progresele științifice ridică nu de puține ori probleme de natură morală. Contrar punctului de vedere comun, știința este „încărcată valoric” (etic), adică rezultatele cercetării şi strategiile de cercetare depind nu numai de factori epistemologici,  economici, politici, ci şi de factori axiologici (etici). Felul în care au fost făcute cercetările ştiinţifice în lagărele Celui de-al Doilea Război Mondial, abuzurile mortale ale unor experimente biomedicale făcute, chipurile,   „în numele ştiinţei”, poluarea mediului etc.  sunt o dovadă că evoluţia ştiinţei trebuie ghidată moral. Dacă vrem să asigurăm un parcurs progresist cercetării ştiinţifice, trebuie să o orientăm după valorile noastre fundamentale.

Etica este, într-un sens general, studiul moralităţii sau fenomenului moral în toată diversitatea lui (limbaj moral, cutume morale din societate, coduri morale, psihologie morală, metode de evaluare morală, teorii etice, pedagogie morală etc). Ea poate fi o cercetare abstractă (filosofică ori ştiinţifică) sau aplicată (de exemplu, aplicată la diferite profesii sau domenii de activitate). Etica cercetării, alături de etica afacerilor, bioetică, etica academică etc. este o ramură a eticii aplicate.  Studiul teoretic matur al eticii, ca şi al aplicării ei la ameliorarea calităţii vieţii umane, datează de peste 2500 de ani. „Etica aplicată” propriu-zisă datează doar de cca. 70 de ani. Iar etica cercetării ştiinţifice abia se naşte în România.

Etica cercetării ştiinţifice este ansamblul de valori, principii, reguli morale, metode de decizie,  drepturi, virtuţi ale persoanei, menit să influenţeze conduita cercetătorilor, să-i responsabilizeze prin avantaje şi sancţiuni adecvate şi totodată să protejeze subiecţii cercetării de abuzurile primilor, să apere cetăţenii de posibilele efecte nocive ale cercetării ştiinţifice. Cercetătorii pot avea, ca oameni,  adeziuni religios-morale diferite, pot aparţine unor culte şi culturi diferite sau unor tradiţii morale diferite. Şi nimic nu poate justifica impunerea unei mulţimi unice de reguli morale la care toţi oamenii ar trebui să adere în viaţa lor privată. Rostul regulilor morale ale cercetării e să ajute cercetătorii să ia decizii morale în situaţii dilematice în limitele profesiunii lor, să evite să-şi dăuneze unii altora şi subiecţilor cercetaţi, să-i îndrume  în direcţia slujirii binelui comun coroborat cu respectul prioritar cuvenit fiecărei persoane, a cărei valoare e absolută: ea depăşeşte ca prioritate acordată orice scop social de interes general şi orice realizare a cercetării ştiinţifice.

 

Întregul ansamblu normativ se regăsește în legi și reglementări atât la nivel național, european dar și internațional, pe care cercetătorii trebuie să le aibă în vedere atunci când își construiesc propriile proiecte de cercetare și pe care trebuie să le implementeze atunci când își desfășoară activitatea de cercetare.